In memoriam Georgeta Peta

Imi este imposibil sa scriu tot ce a reprezentat mama mea intr-o singura postare. Pentru mine, pentru rude, pentru elevi, pentru orasul unde m-am nascut, pentru toti.Da,vorbesc la trecut.Pentru ca de Sambata, 25 Martie 2017 ea ne-a parasit pentru un loc mai bun, divin spun unii.

Imi doresc sa cred ca gandeam la fel si incercam sa ma inspir cat pot de mult din felul ei de a privi lucrurile, de a face bine neconditionat si de a se pune intotdeauna pe plan secund pentru altii. Aveam des discutii, doar noi doi, la telefon, pe Skype unde inainte sa inchidem imi  zicea ca “si-a incarcat bateriile” fiindca a vorbit cu mine. Un regret este ca nu i-am spus destul este ca era la fel si pentru mine, si eu imi incarcam bateriile fiindca vorbeam cu ea. In ultima vreme mai ales, findca eram plecat in America ma suna cat de des putea, punea ceasul sa sune la ora 4 dimineata doar ca sa ma prinda pentru cateva zeci de minute sa ma vada si sa ma intrebe ce mai fac.

Nu vreau sa intru in toate detaliile despre cum era si ce ce a facut de-a lungul timpului. Sunt prea multe dar eu le stiu bine. Dar suma acestor detalii m-a facut pe mine cine sunt astazi. Dar o sa va spun cum a fost in ultima ei zi.

Era Samabata dimineata – am luat un microbus din autogara 13 Septembrie si plecasem acasa spre Turnu Magurele. Pe acelasi drum pe care il strabateam de peste 10 ani de cand m-am mutat in Bucuresti. Un drum ca oricare din zecile catre casa. Pe drum, ma suna tata sa ma intrebe ce fac. O aud din fundal cum ii spune sa ma intrebe pe unde sunt – mereu vroia sa stie exact clipa cand vin acasa. Imi spune sa il sun cand ajung la Crangu si mai am aprox 15 minute pana ajung ca sa ma astepte la autogara la sosire. Sosesesc , ne vedem si pornim spre casa – imi spunea cum mama abia asteapta sa ma vada ca toata saptamana a fost nerabdatoare. Ajungem acasa, o sun sa iasa sa ne intampine si sa ne deschida poarta de la curte sa intram. Nu a raspuns. Am intrat in casa, am strigat-o de la usa. Tot nu a raspuns. In bucatarie mancarea era pe foc – o oala cu sarmale, o oala in cuptor cu friptura, ciorba de perisoare si carnea scoasa la dezghetat pentru gratar. Langa aragaz, foi pregatite pentru prajitura mea preferata – cremsnit. Casa era luna iar mama s-a stins facand curat ca totul sa fie perfect pentru cand vin eu acasa. Asta era ea – o perfectionista si o perfecta si ar fi facut totul sa ne bine noua, celorlalti.

Au venit sa isi ia ramas bun sute de oameni, elevi carora le-a fost diriginte sau profesor, colegi, familie, rude,pe toti ne-a adunat la un loc.
Atunci am inteles cine era defapt si ca pe ultimul ei drum a vrut sa ma invete ultima si cea mai importanta lectie : cum trebuie sa imi traiesc viata.

O sa inchei cu un ultim regret – ca nu am apucat sa ii spun mai mult si mai des aceste cuvinte inainte sa plece:

“Mama, te iubesc si imi este dor de tine!”
Alexandru